Moştenire de război: „Am plecat la război să scriu istoria”

O viaţă de om se măsoară în ani, copii, nepoţi, realizări, amintiri şi pierderi.  Moş Petru numără astăzi 86 de ani. Cea mai mare mândrie a lui sînt cei 7 copii, 17 nepoţi şi 12 strănepoţi, care trăiesc împrăştiaţi prin lume. A avut o viaţă grea, dar cea mai vie este amintirea celui de–al II-lea Război Mondial. Anul acesta la 9 mai se împlinesc 65 de ani de la capitularea Germaniei naziste, sărbătorim 65 de ani de la Victorie.  Anul acesta moş Petru mai aşteaptă o medalie ca să-şi completeze colecţia deja destul de impunătoare.

L-am cunoscut la 42 de km. de Chişinău, în satul Bozieni, raionul Hânceşti. La marginea satului ne aştepta la poartă Petru Dubceac – veteran al războiului.

S-a născut în 1924 în satul Bozieni, şi a fost primul copil din familie. Apoi au urmat o soră şi un frate. La o vârstă fragedă i-a decedat mama, iar tatăl său s-a recăsătorit. Aşa cum mama vitregă era o femeie cumsecade, a înscris copiii la şcoală – 4 clase, cum se făcea pe atunci. În februarie 1944, la vârsta de 19 ani l-au chemat la război. S-a căsătorit de nevoie, ca să aibă pe cine lăsa acasă şi împreună cu încă 200 de consăteni printre care şi tatăl său, au plecat să scrie istoria. Au fost îmbarcaţi în tren, câte 50 de soldaţi în vagon şi au mers 9 zile fără hrană şi băutură, până s-au putut apropia de front.

„Dance Avenue”

Dance Avenue

Dansul este o formă de comunicare: între tine şi corpul tău, între tine şi sufletul tău, între tine şi ceilalţi oameni. Este o comunicare nonverbală cu mult mai puternică decît cuvîntul. Asemenea formă de comunicare, creată de ritmul muzicii, are loc şi în colectivul de dans modern al Facultăţii de Arte, USM –  „Dance Avenue”.    În fiecare an aici se înmatriculează peste 25 de studenţi dornici de a încerca o activitate captivantă.  Aşa cum tentaţia de a dansa nu lasă indiferent pe nimeni, dansatorii de la „Dance Avenue” sunt viitori jurnalişti, economişti, tehnicieni, profesori… (etc) Conducătorul ansamblului este Olga Ene – fostă studentă a acestei facultăţi. La fiecare sfîrşit de semestru, studenţii au de susţinut concerte de dare de seamă. Şi în acest an „Dance Avenue” a pregătit un număr special pentru acest spectacol.

Vă invit să urmăriţi Dansul din  23 decembrie 2009…. 😉

Cadou ciudat… :P

Cadou

În fiecare an cînd se apropie perioada sărbătorilor, ne frămîntă o întrebare:  „Ce cadouri  să dăruiesc celor dragi” ? Anul acesta întrebarea ar suna un pic altfel: „Îmi permite bugetul să fac cadouri”???

Alegerea unui cadou pare a fi un lucru dificil, în mod special dacă nu avem finanţe necesare pentru a face acest frumos gest. Însă pentru a face pe cineva fericit, nu este nevoie de un cadou foarte costisitor. Mulţi optează pentru o surpriză sau un simbol care poartă pecetea personalităţii celui care primeşte cadoul. Chiar dacă unora acest subiect le dă multe bătăi de cap, se pare că nu toţi sunt preocupaţi ca darul să fie inedit şi cel mai important- dăruit din suflet. Ca să mă înţelegeţi despre ce vorbesc am să vă scriu ce am auzit zilele astea în maxi-taxi:  Mergeam spre universitate şi de la Academia de Poliţie urcă 3 studenţi (2 flăcăi şi o domnişoară) îmbrăcaţi în formă. La un timp, unul dintre viitorii poliţişti se adresează domnişoarei:

– „Dîrţu, ai vreo rochie mai mică acasă care nu o mai îmbraci, aşa mai veche dar care nuţi mai trebuie…

– Băi, nuştiu am să mă uit, se pare ca era una, da-i de prin clasa 9…

– Nu contează, poţi să mi-o aduci???

– De ce????

– N-am ce să-i dau lu „podrugme’a” de Anul Nou”  😦

– 😉

Aşa că dacă nu vă permit finanţele să procuraţi ceva nou pentru rudele şi prietenii voştri, puteţi apela la cunoştinţele mai vechi sau la colegii de grupă, de ce nu???

Eu vă doresc sărbători fericite, un an căt mai bogat în „de toate”, şi puterea de a alege un cadou original în perioada crizei… 😀

Dorinţe de Crăciun…

vis

“O fărîmă  de visare e bună ca un narcotic în doză mică. Visarea adoarme febrile cîteodata prea mari ale inteligenţei care se frămîntă şi dă naştere unui abur blajin şi proaspăt ce indulceşte contururile prea aspre ale gîndirii pure, umple golurile şi intervalurile, şi netezeşte ascunzisurile ideilor”

(Victor Hugo)

Vreau să fiu o frunză bătută de vînt. Să zbor deasupra pămîntului, să-mi găsesc liniştea sub zăpada căzută pe pămînt. Vreau să fiu un fulg de nea, să pictez geamuri, să cuprind dealuri şi să-mi găsesc liniştea în văzduh. Vreau să fiu un răsărit de soare, să pot vedea în numai 24 de ore întreg pămîntul, să văd toate culturile lumii şi să simt mangîerea plăcerilor de pretutindeni.